Ce înseamnă autonomia individului? Înseamnă nu că trăiește după bunul său plac, ci că el alege legea după care să existe. Oricât de înguste ar fi hotarele libertății, nimeni nu poate contesta că, între aceste hotare, noi, ca ființe libere, hotărâm suveran, în virtutea unei alegeri, ce anume lege să fie legea vieții noastre. Acest lucru nu-l poate hotărî în mod legitim nimeni în afară de noi, și acceptarea oricărei ingerințe sub acest raport antrenează o diminuare a demnității.

Ne e rușine că ne simțim singuri - ca și cum singurătatea ar fi un indiciu că e ceva în neregulă cu noi. Ne e rușine chiar și când singurătatea e cauzată de îndurare, de o pierdere sau de suferința din dragoste. Cacioppo crede că mare parte din stigmatul social asociat singurătății provine din felul în care am definit-o și am vorbit despre ea vreme îndelungată. Obișnuiam să definim singurătatea ca o boală cronică, chinuitoare, lipsită de calități compensatoare. Era asociată cu timiditatea, depresia, o personalitate singuratică sau antisocială, ori cu slabe aptitudini sociale.

Iată tot ce au putut inventa oamenii pentru a fi fericiți. Și cei care fac pe filozofii în privința acestor lucruri, afirmând că lumea este lipsită de minte dacă poate petrece o zi întreagă alergând după un iepure pe care l-ar fi putut cumpăra pur și simplu, nu cunosc nimic despre natura noastră; pentru că, dacă ei ar fi cumpărat iepurele cu pricina , acest lucru nu i-ar fi împiedicat să se gândească la moarte și la ticăloșia stării lor, dar vânătoarea lui, care-i distrage - o poate face.

Indiferent ce percepție apare, trebuie să fii asemenea unui copilaș ce pătrunde într-un templu minunat împodobit; el se uită, dar niciun fel de agățare nu intră în percepția sa.  Astfel, vei lăsa totul proaspăt, natural, însuflețit și nealterat. Când lași fiecare lucru în starea sa proprie, forma acestuia nu se schimbă, culoarea nu-i pălește și strălucirea nu-i dispare. Orice apare nu este întinat de atașament, așa că tot ce percepi apare ca înțelepciune nudă, care este inseparabilitatea luminozității și a golului

O practică spirituală simplă, dar radicală este să accepți că orice ia naștere în clipa Acum-înăuntru și afară. Când atenția se mută în clipa Acum, va apărea și starea de vigilență detașată. E ca și cum te-ai trezi dintr-un vis, din visul gândirii, visul trecutului și al viitorului. Câtă claritate, câtă simplitate. Nu mai este loc de îngrijorare. Rămâne doar clipa așa cum este ea.

Șchiopătatul este o piedică pentru trup, dar nu pentru voință.

Boala este o piedică pentru trup, dar nu pentru voință, dacă nu voiești tu să fie. Șchiopătatul este o piedică pentru picior, dar nu pentru voință. Spune-ți asta de fiecare dată când ți se întâmplă ceva. Vei afla că orice este o piedică pentru un lucru, nu este pentru tine.

Dintotdeauna, oamenii şi-au căutat un loc în care să se refugieze: casă la ţară, pe malul mării sau la munte. Acesta este un însemn al oamenilor obişnuiţi; este însă în puterea fiecăruia de a se retrage în sine. Căci nicăieri, nici în locul cel mai liniștit, nu scapi de griji, doar în sufletul tău. Îţi găsești liniştea atunci când gândurile sunt foarte paşnice. Liniştea nu e nimic altceva decât o bună ordine mentală. Acordaţi-vă acest refugiu permanent şi vă veţi reface.

Dacă trecutul lui ar fi trecutul tău, durerea lui ar fi durerea ta, nivelul celuilalt de conștiință, nivelul tău, ai gândi și ai acționa la fel. Odată ce îți dai seama de acest lucru, începi să simți iertare, compasiune, liniște lăuntrică.

Ce-ar fi dacă într-o bună zi sau noapte, s-ar strecura un demon în singurătatea ta cea mai mare și ți-ar spune, “Viața asta așa cum ai trăit-o și cum o trăiești și astăzi, va trebui să o mai trăiești o dată și încă de nenumărate ori; și nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare suferință și fiecare plăcere, fiecare gând și suspin și tot ceea ce e nespus de mic și de mare în viața ta, trebuie să ți se reîntoarcă, totul în aceeași înșiruire - și acest păianjen și această lumină a lunii printre copaci, de asemenea această clipă și eu însumi. Veșnica clepsidră a existenței se răstoarnă iar și iar, mereu - și tu odată cu ea, praf al prafului”.

Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în creierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câine. Privirea câinelui e inteligentă, el percepe din lumea aceasta o porție mult mai bună decât gânsascul; cu toate acestea, amândouă aceste ființe au ochi și creieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gânsac cum o vede el, pentru câine item, pentru membru de la primărie- pentru Kant item. Totuși câtă deosebire între ochii de porc a subînțelesului membru și privirea adâncă a înțeleptului.

Să recapitulăm seara înainte de a adormi ceea ce am făcut peste zi. Cel care își petrece viața în îmbulzeala treburilor și a plăcerilor dintr-o zi în alta, fără a mai cugeta asupra trecutului, acela pierde conștiința clară a existenței; inima lui devine un haos și un fel de confuzie i se strecoară în idei și se arată de îndată în conversația lui abruptă, fragmentară, oarecum tăiată în bucăți, cu atât mai mult cu cât este mai mare mișcarea din afară, mulțimea impresiilor, și cu cât este mai mică lucrarea dinlăuntru a cugetului său.

Nici taurul, nici omul nobil nu ajung dintr-odată ceea ce sunt; fiecare trebuie să treacă printr-un antrenament greu de iarnă, să se pregătească și să nu se avânte pripit spre ce nu i se potrivește.

În diminețile în care te lupți să te ridici din pat, să ai în minte acest gând; mă trezesc pentru a face o muncă pe măsura ființei umane. De ce să fiu supărat că voi împlini lucrurile pentru care am fost făcut și adus pe această lume? Sau am fost făcut să mă ghemuiesc sub pătură și să mă încălzesc? Dar e atât de plăcut! Deci te-ai născut pentru a te desfăta? Pe scurt, ca să fii răsfățat sau ca să-ți dai silința?

“Modernitatea” sub parabola alimentației și a digestiei.

Sensibilitatea infinit mai excitabilă (sub un ornament moral: sporirea compasiunii); abundența impresiilor disparate mai mare ca niciodată: - caracterul cosmopolit al mâncărurilor, al literaturilor, al ziarelor, al formelor, al gusturilor, chiar al peisajelor. Tempo-ul acestui șuvoi - un prestissimo. Impresiile se sting: ne ferim instinctiv să prelucărm ceva, să integrăm profund, să „digerăm” ceva; de aici rezultă slăbirea forței digestive. Apare un fel de adaptare la această năvală de impresii: omul uită să acționeze, el reacționează doar la stimulii externi. El își epuizează energia în asimilare, în apărare și preîntâmpinare.

Nu avem motive să fim vanitoși, de parcă am fi înconjurați de posesiunile noastre, acestea ne-au fost împrumutate doar. Le putem folosi și ne putem bucura de ele, dar cel care ni le-a dat decide cât timp le vom păstra. Datoria noastră e să avem pregătite darurile pe care le-am primit pentru o perioadă nedefinită de timp și să le returnăm atunci când ni se cere, fără să ne plângem, doar un datornic mizerabil abuzează de bunăvoința creditorului său.

Dacă aspiri la filosofie, pregătește-te de aici încolo să se râdă de tine, să fii luat în batjocură de mulți, care vor spune că “iată, ni s-a întors filosoful” și “de unde ne-a sosit și încruntatul ăsta?”. Tu însă nu te arăta încruntat, ci ține-te de ce ți se pare mai bun, ca unul pus de zeu în locul acesta: amintește-ți că, dacă le ții piept, cei care mai înainte au râs de tine, mai apoi te vor admira, dar dacă te lași înjosit de ei, vei avea parte de râsete de două ori.

Când nevoile fundamentale ale unui copil se bucură de prea puțină atenție din partea părinților, atunci cel mic face tot ce poate pentru a le primi. Copii fac aproape orice pentru a fi  plăcuți de părinții lor. Atunci când părinții sunt prea puțin capabili să ofere iubire și/sau le vine greu să intre în pielea copilului, pentru a-i ghici sentimentele și dorințele, atunci copilul preia răspunderea ca relația lui cu părinții să fie una reușită.

Fii conștient de nenumăratele sunete subtile ale naturii- foșnetul frunzelor în vânt, zgomotul făcut de picăturile de ploaie, zumzetul insectelor, primul cântec al păsărilor în zori. Abandonează-te actului ascultării. Dincolo de sunete există ceva grandios: o sacralitate care nu poate fi înțeleasă cu ajutorul gândurilor.

Cel care dorește să trăiască liber, să nu voiască ceva și nici să nu fugă de ceva ce depinde de alții.

Ești sărac cu duhul dacă vrei să trăiască veșnic copiii tăi, soția ta și prietenii tăi; căci vrei ceva ce nu depinde de tine și vrei să fie al tău ceea ce nu este al tău. Tot așa, dacă vrei ca slujitorul tău să nu greșească, ești prost. Dacă însă vrei să ajungi să nu fii dezamăgit, fă așa: ocupă-te doar de ce este cu putință. 

Stăpân îi este fiecăruia cel care are asupra sa puterea de a-i impune ce să vrea sau să nu vrea, pentru a-l duce la salvare sau la piere. Așadar, cel care dorește să fie liber să nu voiască ceva și nici să nu fugă de ceva ce depinde de alții; altminteri, este silit să fie sclav.

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viața pe care am vrut-o; liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilințe usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numa ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nici o clipă de ideile și gesturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm.