Nu avem cum trăi în acel tărâm celest al tuturor geniilor fără să devenim puțin mai buni decât am fost.

Slugile ascultă de stăpâni, iar vicioșii de poftele lor.

Privilegiul zeilor era să nu aibă nevoie de nimic, iar al oamenilor, care au asemănare cu zeii, să aibă nevoie de puțin.

Practicarea conștientă a autenticității în perioadele cele mai dificile din punct de vedere sufletesc invită în viața noastră grația, bucuria și recunoștința. 

Viața trăită din toată inima- se referă la a trăi viața din perspectiva prețuirii de sine, ea presupune cultivarea curajului, compasiunii și conexiunii.

Se spune că, la un moment dat, Alexandru cel Mare a venit să-l viziteze pe filozof în Corint. L-a găsit pe Diogene odihnindu-se în lumina soarelui, s-a prezentat, şi l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el.

"Da, dă-te la o parte din lumina soarelui!", i-a răspuns Diogene.

Alexandru cel Mare a fost atât de impresionat de remarca filozofului încât ar fi spus: "dacă nu aş fi Alexandru, aş vrea să fiu Diogene", la care Diogene a replicat "dacă nu aş fi fost Diogene, aş vrea să fiu tot Diogene".

Nu sunt etern, sunt o ființă umană, o parte a întregului, așa cum o oră aparține zilei. Ca o oră voi veni și tot ca o oră voi trece.

Nu se poate numi virtute omorârea propriilor cetățeni, trădarea prietenilor, lipsa de credință, de pietate, de religie; asemenea modalități pot face să fie cucerit un imperiu, însă nu glorie.

- Totuși, Socrate, cred că fericirea e neîndoios o binefacere.

- Da, dacă numai și ea n-ar fi rezultatul unor bunuri îndoielnice.

- Cum, Socrate, cum să fie și fericirea întemeiată pe bunuri nesigure?

-Nu, fericirea n-ar fi nestatornică dacă n-ar consta din bogăție, frumusețe, putere, glorie și altele de acest fel.

Orice ți s-ar întâmpla, acel lucru a fost pregătit pentru tine, dintotdeauna și înlănțuirea cauzelor a pregătit de la începuturi, odată cu substanța ta, și întâlnirea cu acel eveniment. Eveniment ce vine să te întâmpine, ce ți s-a întâmplat și ți-a fost hărăzit și care există doar pentru tine, fiind conceput împreună cu tine încă de la început, plecând de la cauzele cele mai îndepărtate. Orice eveniment ce vine să te întâmpine a fost legat de tine prin destin și țesut odată cu tine de Tot, încă din începuturi.

“Să-ți iei zborul” în fiecare zi, cel puțin un moment, ce poate fi scurt, cu condiția să fie intens.

În fiecare zi, un exercițiu spiritual-  singur sau în compania unui om care vrea și el să devină mai bun.

Părăsește durata. Străduiește-te să renunți la propriile porniri pasionale, vanități, zarva din jurul numelui tău. Evită defăimarea. Renunță la milă și la ură. Iubește toți oamenii liberi. Eternizează-te depășindu-te. Acest efort asupra sinelui este necesar, această ambiție, justă.

Nimic nu făcut-am astăzi.

- Ce, nu ai trăit? Nu-i numai cea mai de temei, dar cea mai strălucită din îndeplinirile noastre. Măreață și falnică, cea mai presus făurire a noastră este a trăi cum se cade. Este o perfecțiune absolută și aproape divină a ști să te bucuri sincer de faptul că ești.

Atunci când percepi natura numai prin intermediul minții și al gândirii, nu-i poți simți viața, existența. Îi vezi doar forma și nu ești conștient de viața dinlăuntrul acesteia-misterul sacru. Gândirea reduce natura la o marfă de care te poți folosi pentru a obține profit, cunoaștere sau într-un alt scop utilitar. Pădurea străveche e transformată în cherestea, pasărea într-un proiect științific, iar muntele în ceva ce trebuie exploatat sau cucerit.

Când percepi natura, golește-ți mintea de gânduri. Dacă te apropii de natură în acest fel, ea îți va răspunde și va participa la evoluția conștiinței omenești și planetare.

Curajul pare ceva foarte simplu: neînfricarea în fața primejdiei, puterea și dârzenia de a o înfrunta, indiferent de urmări. Este asumarea deliberată a unui risc și este dintre toate virtuțile omenești, cea mai înstrăinată de adânc înrădăcinatul nostru instinct de conservare. Ea dovedește așadar că, în fondul ultim al naturii noastre există o motivație mai puternică decât aceea de a ne mulțumi să subzistăm oricum. În ultimă analiză, omul curajos este cel pentru care o formă anume de viață asumată fără risc, și chiar viața însăși, au mai puțin preț decât hotărârea irevocabilă de a o depăși cu riscul înfrângerii, al pierzaniei sau al morții. Fără curaj ne-am mulțumi să fim, în obidă, multul-puținul care suntem. 

Prea multă dragoste a celor lumești duce la cheltuială inutilă;
Bogății nemaivăzute se prefac în praf și pulbere.
Cel care știe ce e mulțumirea de sine nu poate fi umilit,
Cel care știe când să se oprească nu se degradează,
Acela va rezista în timp.

Renunțarea înseamnă capitularea în fața acestui moment, nu a unei povești prin care interpretezi acest moment și apoi încerci să te resemnezi.
De exemplu, e posibil să suferi o invaliditate și să nu poți merge. Condițiile sunt așa cum sunt.
Poate că mintea ta ar crea o poveste de genul: “Iată unde am ajuns. Am sfârșit într-un scaun cu rotile, viața a fost dură și nedreaptă cu mine. Nu merit una ca asta.”
Poți accepta realitatea acestui moment și să nu-l confunzi cu o poveste pe care mintea ta a creat-o în jurul acestuia?

Rar se întâmplă să dai peste un spirit liber, iar când întâlnești unul, îți dai seama că lucrul cel mai bun din el nu se dezvăluie în operele sale (când scrii, porți misterios lanțuri), ci în destăinuirile în care, eliberat de convingeri sau fasoane, ca și de orice preocupare pentru rigoare sau onorabilitate, el își etalează slăbiciunile. 

Nu avem motive să fim vanitoși, de parcă am fi înconjurați de posesiunile noastre. Acestea ne-au fost împrumutate doar. Le putem folosi și ne putem bucura de ele, dar cel care ni le-a dăruit decide cât timp le vom păstra. Datoria noastră e să avem pregătite darurile pe care le-am primit pentru o perioadă nedefinită de timp și să le returnăm atunci când ni se cere, fără să ne plângem. Doar un datornic mizerabil abuzează de înțelegerea creditorului său.

Pe lângă nevoia de apartenență, copii au, la fel ca adulții, nevoie de autonomie. În cazul celui mic, înseamnă că acesta nu vrea doar să fie îmbrățișat și hrănit, ci vrea să și cerceteze și să descopere împrejurimile. Ele are un impuls de explorare înnăscut. Copii își doresc din plin să acționeze în mod independent, de îndată ce le permit capacitățile. Sunt foarte mândri când pot realiza ceva fără ajutorul părinților. 

Abandonarea pasivă soartei și morții; necredința în eficiența individualității și a forței; distanța minoră față de toate aspectele lumii au creat acel blestem poetic și național care se cheamă Miorița și care, alături de înțelpciunea cronicarilor, constituie rana neînchisă a sufletului românesc.

Încă de multă vreme am băgat de seamă câte lucruri greșite primisem dintru început drept adevărate și cât de îndoielnice sunt cele ce am clădit mai târziu pe acestea, prin urmare că toate trebuie, o dată în viață, de-a binelea darîmate, spre a începe munca din nou, din temelii, în cazul că năzuiesc a statornici cândva în științe un lucru sigur și care să rămână. Dar isprava părea grea și așteptam să ating o vârstă atât de matură încât nici o alta să nu fie mai potrivită decât ea pentru pătrunderea științelor. De aceea am zăbovit atâta vreme încât, de aici înainte, aș păcătui dacă mi-aș măcina, stând pe gânduri bucata de timp ce-mi mai rămâne pentru făptuit. 

Dar sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare să o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie uimitoare și inefabilă. O bucurie care ne face să simțim, pentru o clipă care se reînnoiește mereu, an de an, că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile și mai limpezi contururile ei, că până și aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile și că iubim mai mult ce avem de iubit.