Nu avem cum trăi în acel tărâm celest al tuturor geniilor fără să devenim puțin mai buni decât am fost.

Se spune că, la un moment dat, Alexandru cel Mare a venit să-l viziteze pe filozof în Corint. L-a găsit pe Diogene odihnindu-se în lumina soarelui, s-a prezentat, şi l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el.

"Da, dă-te la o parte din lumina soarelui!", i-a răspuns Diogene.

Alexandru cel Mare a fost atât de impresionat de remarca filozofului încât ar fi spus: "dacă nu aş fi Alexandru, aş vrea să fiu Diogene", la care Diogene a replicat "dacă nu aş fi fost Diogene, aş vrea să fiu tot Diogene".

Iată tot ce au putut inventa oamenii pentru a fi fericiți. Și cei care fac pe filozofii în privința acestor lucruri, afirmând că lumea este lipsită de minte dacă poate petrece o zi întreagă alergând după un iepure pe care l-ar fi putut cumpăra pur și simplu, nu cunosc nimic despre natura noastră; pentru că, dacă ei ar fi cumpărat iepurele cu pricina , acest lucru nu i-ar fi împiedicat să se gândească la moarte și la ticăloșia stării lor, dar vânătoarea lui, care-i distrage - o poate face.

Ce-ar fi dacă într-o bună zi sau noapte, s-ar strecura un demon în singurătatea ta cea mai mare și ți-ar spune, “Viața asta așa cum ai trăit-o și cum o trăiești și astăzi, va trebui să o mai trăiești o dată și încă de nenumărate ori; și nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare suferință și fiecare plăcere, fiecare gând și suspin și tot ceea ce e nespus de mic și de mare în viața ta, trebuie să ți se reîntoarcă, totul în aceeași înșiruire - și acest păianjen și această lumină a lunii printre copaci, de asemenea această clipă și eu însumi. Veșnica clepsidră a existenței se răstoarnă iar și iar, mereu - și tu odată cu ea, praf al prafului”.

Să recapitulăm seara înainte de a adormi ceea ce am făcut peste zi. Cel care își petrece viața în îmbulzeala treburilor și a plăcerilor dintr-o zi în alta, fără a mai cugeta asupra trecutului, acela pierde conștiința clară a existenței; inima lui devine un haos și un fel de confuzie i se strecoară în idei și se arată de îndată în conversația lui abruptă, fragmentară, oarecum tăiată în bucăți, cu atât mai mult cu cât este mai mare mișcarea din afară, mulțimea impresiilor, și cu cât este mai mică lucrarea dinlăuntru a cugetului său.

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viața pe care am vrut-o; liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilințe usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numa ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nici o clipă de ideile și gesturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm.

Diferența esențială dintre cultura din trecut și divertismentul de astăzi este că produsele acelei culturi, aveau pretenția de a transcende timpul prezent, de a dura, de a viețui și pentru generațiile viitoare, în vreme ce produsele culturii de azi sunt fabricate ca să fie consumate pe loc și apoi să dispară, precum biscuiții și popcornul. Tolstoi, Thomas Mann, chiar și Joyce și Faulkner scriau cărți care aveau pretenția să învingă moartea, să le supraviețuiască autorilor, să continue să atragă și să fascineze cititori din viitor. Telenovelele braziliene și filmele de la Bollywood, precum și concertele Shakirei nu pretind dă dureze mai mult decât timpul cât sunt difuzate, după care dispar pentru a face loc altor produse la fel de pline de succes și de efemere. Cultura înseamnă distracție și ceea ce nu e distractiv nu e cultură.