Nu avem cum trăi în acel tărâm celest al tuturor geniilor fără să devenim puțin mai buni decât am fost.

Slugile ascultă de stăpâni, iar vicioșii de poftele lor.

Privilegiul zeilor era să nu aibă nevoie de nimic, iar al oamenilor, care au asemănare cu zeii, să aibă nevoie de puțin.

Nu se poate numi virtute omorârea propriilor cetățeni, trădarea prietenilor, lipsa de credință, de pietate, de religie; asemenea modalități pot face să fie cucerit un imperiu, însă nu glorie.

- Totuși, Socrate, cred că fericirea e neîndoios o binefacere.

- Da, dacă numai și ea n-ar fi rezultatul unor bunuri îndoielnice.

- Cum, Socrate, cum să fie și fericirea întemeiată pe bunuri nesigure?

-Nu, fericirea n-ar fi nestatornică dacă n-ar consta din bogăție, frumusețe, putere, glorie și altele de acest fel.

“Să-ți iei zborul” în fiecare zi, cel puțin un moment, ce poate fi scurt, cu condiția să fie intens.

În fiecare zi, un exercițiu spiritual-  singur sau în compania unui om care vrea și el să devină mai bun.

Părăsește durata. Străduiește-te să renunți la propriile porniri pasionale, vanități, zarva din jurul numelui tău. Evită defăimarea. Renunță la milă și la ură. Iubește toți oamenii liberi. Eternizează-te depășindu-te. Acest efort asupra sinelui este necesar, această ambiție, justă.

Nimic nu făcut-am astăzi.

- Ce, nu ai trăit? Nu-i numai cea mai de temei, dar cea mai strălucită din îndeplinirile noastre. Măreață și falnică, cea mai presus făurire a noastră este a trăi cum se cade. Este o perfecțiune absolută și aproape divină a ști să te bucuri sincer de faptul că ești.

Curajul pare ceva foarte simplu: neînfricarea în fața primejdiei, puterea și dârzenia de a o înfrunta, indiferent de urmări. Este asumarea deliberată a unui risc și este dintre toate virtuțile omenești, cea mai înstrăinată de adânc înrădăcinatul nostru instinct de conservare. Ea dovedește așadar că, în fondul ultim al naturii noastre există o motivație mai puternică decât aceea de a ne mulțumi să subzistăm oricum. În ultimă analiză, omul curajos este cel pentru care o formă anume de viață asumată fără risc, și chiar viața însăși, au mai puțin preț decât hotărârea irevocabilă de a o depăși cu riscul înfrângerii, al pierzaniei sau al morții. Fără curaj ne-am mulțumi să fim, în obidă, multul-puținul care suntem. 

Rar se întâmplă să dai peste un spirit liber, iar când întâlnești unul, îți dai seama că lucrul cel mai bun din el nu se dezvăluie în operele sale (când scrii, porți misterios lanțuri), ci în destăinuirile în care, eliberat de convingeri sau fasoane, ca și de orice preocupare pentru rigoare sau onorabilitate, el își etalează slăbiciunile. 

Încă de multă vreme am băgat de seamă câte lucruri greșite primisem dintru început drept adevărate și cât de îndoielnice sunt cele ce am clădit mai târziu pe acestea, prin urmare că toate trebuie, o dată în viață, de-a binelea darîmate, spre a începe munca din nou, din temelii, în cazul că năzuiesc a statornici cândva în științe un lucru sigur și care să rămână. Dar isprava părea grea și așteptam să ating o vârstă atât de matură încât nici o alta să nu fie mai potrivită decât ea pentru pătrunderea științelor. De aceea am zăbovit atâta vreme încât, de aici înainte, aș păcătui dacă mi-aș măcina, stând pe gânduri bucata de timp ce-mi mai rămâne pentru făptuit. 

Dar sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare să o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie uimitoare și inefabilă. O bucurie care ne face să simțim, pentru o clipă care se reînnoiește mereu, an de an, că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile și mai limpezi contururile ei, că până și aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile și că iubim mai mult ce avem de iubit.

Ce înseamnă autonomia individului? Înseamnă nu că trăiește după bunul său plac, ci că el alege legea după care să existe. Oricât de înguste ar fi hotarele libertății, nimeni nu poate contesta că, între aceste hotare, noi, ca ființe libere, hotărâm suveran, în virtutea unei alegeri, ce anume lege să fie legea vieții noastre. Acest lucru nu-l poate hotărî în mod legitim nimeni în afară de noi, și acceptarea oricărei ingerințe sub acest raport antrenează o diminuare a demnității.

Iată tot ce au putut inventa oamenii pentru a fi fericiți. Și cei care fac pe filozofii în privința acestor lucruri, afirmând că lumea este lipsită de minte dacă poate petrece o zi întreagă alergând după un iepure pe care l-ar fi putut cumpăra pur și simplu, nu cunosc nimic despre natura noastră; pentru că, dacă ei ar fi cumpărat iepurele cu pricina , acest lucru nu i-ar fi împiedicat să se gândească la moarte și la ticăloșia stării lor, dar vânătoarea lui, care-i distrage - o poate face.

Indiferent ce percepție apare, trebuie să fii asemenea unui copilaș ce pătrunde într-un templu minunat împodobit; el se uită, dar niciun fel de agățare nu intră în percepția sa.  Astfel, vei lăsa totul proaspăt, natural, însuflețit și nealterat. Când lași fiecare lucru în starea sa proprie, forma acestuia nu se schimbă, culoarea nu-i pălește și strălucirea nu-i dispare. Orice apare nu este întinat de atașament, așa că tot ce percepi apare ca înțelepciune nudă, care este inseparabilitatea luminozității și a golului

Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în creierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câine. Privirea câinelui e inteligentă, el percepe din lumea aceasta o porție mult mai bună decât gânsascul; cu toate acestea, amândouă aceste ființe au ochi și creieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gânsac cum o vede el, pentru câine item, pentru membru de la primărie- pentru Kant item. Totuși câtă deosebire între ochii de porc a subînțelesului membru și privirea adâncă a înțeleptului.

Să recapitulăm seara înainte de a adormi ceea ce am făcut peste zi. Cel care își petrece viața în îmbulzeala treburilor și a plăcerilor dintr-o zi în alta, fără a mai cugeta asupra trecutului, acela pierde conștiința clară a existenței; inima lui devine un haos și un fel de confuzie i se strecoară în idei și se arată de îndată în conversația lui abruptă, fragmentară, oarecum tăiată în bucăți, cu atât mai mult cu cât este mai mare mișcarea din afară, mulțimea impresiilor, și cu cât este mai mică lucrarea dinlăuntru a cugetului său.

Nu avem motive să fim vanitoși, de parcă am fi înconjurați de posesiunile noastre, acestea ne-au fost împrumutate doar. Le putem folosi și ne putem bucura de ele, dar cel care ni le-a dat decide cât timp le vom păstra. Datoria noastră e să avem pregătite darurile pe care le-am primit pentru o perioadă nedefinită de timp și să le returnăm atunci când ni se cere, fără să ne plângem, doar un datornic mizerabil abuzează de bunăvoința creditorului său.

Diferența esențială dintre cultura din trecut și divertismentul de astăzi este că produsele acelei culturi, aveau pretenția de a transcende timpul prezent, de a dura, de a viețui și pentru generațiile viitoare, în vreme ce produsele culturii de azi sunt fabricate ca să fie consumate pe loc și apoi să dispară, precum biscuiții și popcornul. Tolstoi, Thomas Mann, chiar și Joyce și Faulkner scriau cărți care aveau pretenția să învingă moartea, să le supraviețuiască autorilor, să continue să atragă și să fascineze cititori din viitor. Telenovelele braziliene și filmele de la Bollywood, precum și concertele Shakirei nu pretind dă dureze mai mult decât timpul cât sunt difuzate, după care dispar pentru a face loc altor produse la fel de pline de succes și de efemere. Cultura înseamnă distracție și ceea ce nu e distractiv nu e cultură.

De aceea, dacă vrem ca iubirea fizică să continue să îmbogățească viața oamenilor, putem să eliberăm sexul de prejudecăți, dar nu de formele și ritualurile care îl înfrumusețează și-l civilizează și, în loc să-l scoatem la lumină și în stradă, mai bine ar fi să protejăm intimitatea și discreția care le permit îndrăgostiților să se joace de-a zeii și să simtă că într-adevăr sunt zei în clipele acelea intense și unice de pasiune și dorință împărtășită.