Curajul pare ceva foarte simplu: neînfricarea în fața primejdiei, puterea și dârzenia de a o înfrunta, indiferent de urmări. Este asumarea deliberată a unui risc și este dintre toate virtuțile omenești, cea mai înstrăinată de adânc înrădăcinatul nostru instinct de conservare. Ea dovedește așadar că, în fondul ultim al naturii noastre există o motivație mai puternică decât aceea de a ne mulțumi să subzistăm oricum. În ultimă analiză, omul curajos este cel pentru care o formă anume de viață asumată fără risc, și chiar viața însăși, au mai puțin preț decât hotărârea irevocabilă de a o depăși cu riscul înfrângerii, al pierzaniei sau al morții. Fără curaj ne-am mulțumi să fim, în obidă, multul-puținul care suntem. 

Dar sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare să o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie uimitoare și inefabilă. O bucurie care ne face să simțim, pentru o clipă care se reînnoiește mereu, an de an, că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile și mai limpezi contururile ei, că până și aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile și că iubim mai mult ce avem de iubit.

Ce înseamnă autonomia individului? Înseamnă nu că trăiește după bunul său plac, ci că el alege legea după care să existe. Oricât de înguste ar fi hotarele libertății, nimeni nu poate contesta că, între aceste hotare, noi, ca ființe libere, hotărâm suveran, în virtutea unei alegeri, ce anume lege să fie legea vieții noastre. Acest lucru nu-l poate hotărî în mod legitim nimeni în afară de noi, și acceptarea oricărei ingerințe sub acest raport antrenează o diminuare a demnității.

Diferența esențială dintre cultura din trecut și divertismentul de astăzi este că produsele acelei culturi, aveau pretenția de a transcende timpul prezent, de a dura, de a viețui și pentru generațiile viitoare, în vreme ce produsele culturii de azi sunt fabricate ca să fie consumate pe loc și apoi să dispară, precum biscuiții și popcornul. Tolstoi, Thomas Mann, chiar și Joyce și Faulkner scriau cărți care aveau pretenția să învingă moartea, să le supraviețuiască autorilor, să continue să atragă și să fascineze cititori din viitor. Telenovelele braziliene și filmele de la Bollywood, precum și concertele Shakirei nu pretind dă dureze mai mult decât timpul cât sunt difuzate, după care dispar pentru a face loc altor produse la fel de pline de succes și de efemere. Cultura înseamnă distracție și ceea ce nu e distractiv nu e cultură.

De aceea, dacă vrem ca iubirea fizică să continue să îmbogățească viața oamenilor, putem să eliberăm sexul de prejudecăți, dar nu de formele și ritualurile care îl înfrumusețează și-l civilizează și, în loc să-l scoatem la lumină și în stradă, mai bine ar fi să protejăm intimitatea și discreția care le permit îndrăgostiților să se joace de-a zeii și să simtă că într-adevăr sunt zei în clipele acelea intense și unice de pasiune și dorință împărtășită.