Despre mine

Despre mine

Numele meu este Țicău Alexandru și sunt în primul rând un chiraș de trup și timp ca și tine.

Pasiunea mea pentru cunoaștere a început cu Filosofia, aceasta a fost prima mea întâlnire cu marile idei ale umanității. De aproximativ 13 ani sunt pe drumul cunoașterii de sine și mă simt bucuros să continui această călătorie.

Am absolvit Facultatea de Filosofie și Masterul în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Viața mi-a adus apoi în fața mea o serie de experiențe dureroase, care m-au motivat să caut și dincolo de lumea ideilor. Corpul și sufletul meu aveau nevoie să trăiască experiențe și să înțeleagă din experiențe. Așa că am absolvit Facultatea de Psihologie în cadrul Universității Petre Andrei din Iași împreună cu formarea de bază în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrativă (ARPI).

La experiența mea ca om și terapeut a contat enorm faptul că am lucrat 6 ani într-un Institut de Psihiatrie, unde am învățat pe viu ce înseamnă depresia, anxietatea sau multe alte tulburări mentale. Am avut ocazia să-mi fac ucenicia în lumea terapiei lucrând în calitate de educator, în special cu adolescenții. Dincolo de ceea ce am învățat din cărți și tratate de psihologie, am deprins cele mai valoaroase lecții de la sufletele cu care am avut ocazia să lucrez și de la echipa terapeutică din care am făcut parte.

Alexandru Calin Ticau

Proiectul Virtus

În prezent am pus bazele Proiectului Virtus, o comunitate în care vreau să aduc împreună cunoașterea filosofiei și experiența psihoterapiei. Cred cu tărie că izvoarele filosofiei antice sunt puternic subestimate, aici putând fi găsite multe din orginile NLP sau Terapiei Cognitiv Comportamentale. Totuși cred de asemenea că psihoterapia ca artă de scufundare în inconștient și de vindecare a rănilor sufletului este indispensabilă. Virtus încearcă astfel o abordare integrativă unde elementele înțelepciunii filosofice comunică constant cu noile descoperiri din terapeutica contemporană.

Proiectul Virtus este o un spațiu unde accesăm resurse de sens și vindecare prin care devenim autentici. Virtus e despre cunoașterea care mereu se transformă în experiență și despre suferințele care pot fi transformate în lecții prețioase și prilej de evoluție. Virtus e pentru oamenii care sunt curioși să se cunoască pe ei înșiși și să se vindece de tot ce îi împiedică să fie autentici. Virtus e un loc de întâlnire unde mintea coboară în inimă, unde filosofia se întâlnește cu psihoterapia și unde arta se întâlnește cu știința. Virtus e pentru toți cei care sunt hotărâți să exceleze în trup, suflet și spirit și să trăiască în maximul de curaj, credință, discernământ și iubire de care ei sunt capabili.

Formare și experiență

  • Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași
  • Absolvent Master, Filosofie aplicată și management cultural, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași
  • Absolvent al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea "Petre Andrei", Iași
  • Stagiu de studii Erasmus, studii în filosofia culturii, Universitatea Albert Ludwig, Freiburg
  • Psihoterapeut Integrativ, Formare acreditată A.R.P.I.
  • Practician în consiliere de dezvoltare personală
  • Practician în consultanță și consiliere filosofică
  • Practician în leadership etic și etică managerială
  • Experiență de 6+ ani în Ergoterapie, Institutul de Psihiatrie Socola Iași

Diplome și acreditări

Diploma Colegiul Psihologilor
Diploma psihoterapie integrativa
Diploma practician in consultanta si consiliere filosofica
Diploma practician in leadership si etica manageriala
Diploma de licenta
Diploma de licenta
Diploma de merit