Nu avem cum trăi în acel tărâm celest al tuturor geniilor fără să devenim puțin mai buni decât am fost.

Slugile ascultă de stăpâni, iar vicioșii de poftele lor.

Privilegiul zeilor era să nu aibă nevoie de nimic, iar al oamenilor, care au asemănare cu zeii, să aibă nevoie de puțin.

Practicarea conștientă a autenticității în perioadele cele mai dificile din punct de vedere sufletesc invită în viața noastră grația, bucuria și recunoștința. 

Viața trăită din toată inima- se referă la a trăi viața din perspectiva prețuirii de sine, ea presupune cultivarea curajului, compasiunii și conexiunii.

- Totuși, Socrate, cred că fericirea e neîndoios o binefacere.

- Da, dacă numai și ea n-ar fi rezultatul unor bunuri îndoielnice.

- Cum, Socrate, cum să fie și fericirea întemeiată pe bunuri nesigure?

-Nu, fericirea n-ar fi nestatornică dacă n-ar consta din bogăție, frumusețe, putere, glorie și altele de acest fel.

Orice ți s-ar întâmpla, acel lucru a fost pregătit pentru tine, dintotdeauna și înlănțuirea cauzelor a pregătit de la începuturi, odată cu substanța ta, și întâlnirea cu acel eveniment. Eveniment ce vine să te întâmpine, ce ți s-a întâmplat și ți-a fost hărăzit și care există doar pentru tine, fiind conceput împreună cu tine încă de la început, plecând de la cauzele cele mai îndepărtate. Orice eveniment ce vine să te întâmpine a fost legat de tine prin destin și țesut odată cu tine de Tot, încă din începuturi.

Nimic nu făcut-am astăzi.

- Ce, nu ai trăit? Nu-i numai cea mai de temei, dar cea mai strălucită din îndeplinirile noastre. Măreață și falnică, cea mai presus făurire a noastră este a trăi cum se cade. Este o perfecțiune absolută și aproape divină a ști să te bucuri sincer de faptul că ești.

Atunci când percepi natura numai prin intermediul minții și al gândirii, nu-i poți simți viața, existența. Îi vezi doar forma și nu ești conștient de viața dinlăuntrul acesteia-misterul sacru. Gândirea reduce natura la o marfă de care te poți folosi pentru a obține profit, cunoaștere sau într-un alt scop utilitar. Pădurea străveche e transformată în cherestea, pasărea într-un proiect științific, iar muntele în ceva ce trebuie exploatat sau cucerit.

Când percepi natura, golește-ți mintea de gânduri. Dacă te apropii de natură în acest fel, ea îți va răspunde și va participa la evoluția conștiinței omenești și planetare.

Indiferent ce percepție apare, trebuie să fii asemenea unui copilaș ce pătrunde într-un templu minunat împodobit; el se uită, dar niciun fel de agățare nu intră în percepția sa.  Astfel, vei lăsa totul proaspăt, natural, însuflețit și nealterat. Când lași fiecare lucru în starea sa proprie, forma acestuia nu se schimbă, culoarea nu-i pălește și strălucirea nu-i dispare. Orice apare nu este întinat de atașament, așa că tot ce percepi apare ca înțelepciune nudă, care este inseparabilitatea luminozității și a golului

O practică spirituală simplă, dar radicală este să accepți că orice ia naștere în clipa Acum-înăuntru și afară. Când atenția se mută în clipa Acum, va apărea și starea de vigilență detașată. E ca și cum te-ai trezi dintr-un vis, din visul gândirii, visul trecutului și al viitorului. Câtă claritate, câtă simplitate. Nu mai este loc de îngrijorare. Rămâne doar clipa așa cum este ea.

Dacă trecutul lui ar fi trecutul tău, durerea lui ar fi durerea ta, nivelul celuilalt de conștiință, nivelul tău, ai gândi și ai acționa la fel. Odată ce îți dai seama de acest lucru, începi să simți iertare, compasiune, liniște lăuntrică.

Fii conștient de nenumăratele sunete subtile ale naturii- foșnetul frunzelor în vânt, zgomotul făcut de picăturile de ploaie, zumzetul insectelor, primul cântec al păsărilor în zori. Abandonează-te actului ascultării. Dincolo de sunete există ceva grandios: o sacralitate care nu poate fi înțeleasă cu ajutorul gândurilor.