Oare chiar nu avem timp să facem ceea ce iubim?

Mereu se poate, trebuie doar să nu renunți!

Noi credem pe urmele lui Seneca, că nu există viață care să fie scurtă, ci doar oameni care nu prețuiesc îndeajuns valoarea timpului. Hai să vedem așadar 3 reguli cu ajutorul cărora poți să îți faci timp pentru pasiunea ta.

1. Prima regulă ar fi aceea să-ți dorești, să fii dispus să te reorganizezi la nivel de mindset și să găsești o soluție indiferent de ce variabile de mediu sau de ce provocări întâmpini. Să îți dorești înseamnă să lași loc posibilității, să nu te auto-limitezi gândind că nu se poate să lucrezi la visul tău. Nu uita care îți sunt prioritățile și nu înceta să crezi în tine indiferent de circumstanțele exterioare.

Ai un job care nu-ți place, treci printr-un moment mai greu în relație, sau pur și simplu începi să te lași convins de vocile celor care nu cred în ei și își proiectează propriile slăbiciuni interioare pe tine? Doar fă câte un pas în direcția dorită, în fiecare zi fă atât cât poți tu, important e să te păstrezi pe cale și să te bucuri de reziliența de care dai dovadă. De prea multe ori subestimăm cât de important este doar să te menții pe cale, să nu-ți pierzi credința că se poate.

2. A doua regulă ar fi aceea a intervalelor, aceasta se referă la a nu mai gândi alb/negru sau binar, adică de a nu mai traduce experiența trăită în tiparul perfect sau deloc. Există nuanțe, există zile în care ești mai solicitat la job, dar și zile în care ajungi odihnit acasă și te poți apuca de pasiunea ta. La fel de bine există posibilitatea de a face atât cât poți, uneori e esențial să faci ceva pentru visul tău mai degrabă decât nimic. Te vei simți împlinit pentru calitatea experienței trăite și mai ales pentru că ți-ai reîmprospătat ideea că nimic nu-ți poate anula credința în drumul tău.

Citește, scrie, dansează, desenează, aleargă, boxează, fă planul ala de afaceri, nu contează cât sau ce anume faci, important e să-ți demonstrezi ție însuți că indiferent de ce se întâmplă în exterior tu ești prezent la visul tău. Memoria sufletului tău reține calitatea experienței pe care tu o repeți, iar de fiecare dată când alegi să crezi în tine și să acționezi, chiar dacă te simți trist sau descurajat, demonstrezi reziliență. Procedând conștient corpul și mintea sunt programate să acționeze pe baza unor valori alese de tine și nu potrivit impulsului natural. Acesta din urmă ne îndeamnă să căutăm cât mai multe pericole și motive negative, pentru a ne crește astfel șansele să ne conservăm starea familiară de a fi. Dar noi nu vrem să supraviețuim cu prețul de a ne pierde visul din suflet.

Alegem să credem dincolo de realitatea tridimensională a ceea ce se vede și se palpează, ne întemeiem călătoria pe curajul de a fi maximul de care suntem capabili. Nu ne mulțumim să supraviețuim de pe o zi pe alta și să ne conservăm trupul, vrem să excelăm într-o faptă care ne exprimă sufletul și care se adresează și celorlalte suflete. Omul nu e făcut să reziste vieții , ci mai degrabă să își creeze propriul destin, prin credința sa în libertatea de a fi el însuși până la capăt. Doar astfel omul sparge zidul fricii din el și ajunge să aibă ecou și în suflete celorlalți muritori timizi și nesiguri pe ei. Acesta oferă astfel unul din cele mai frumoase daruri de pe fața pământului, darul credinței că se poate. Oamenii au nevoie de posibil în viața lor, de poezia unui visător care are curajul și tenacitatea să aducă la faptă chemarea din suflet.

Găsește intervalele de timp în care irosești atenție și energie scrolând pe rețele sociale sau flecărind aiurea cu oameni plictisiți de viața lor. Înlocuiește aceste intervale pierdute cu un țel mai înalt decât propria ta conservare ca biped cu gânduri. Pune-ți energia în slujba unei misiuni care te provoacă să devii maximul de care ești capabil. Există soluții, dacă nu mai ești fixat pe a găsi condițiile perfecte pentru a face ceva. Fă rai din ce ai și devino creatorul mediului tău. Prea mulți oameni ratează posibilitatea de a face ceva acum și aici, doar pentru că sunt în așteptarea momentului ideal când vor fi complet vindecați, plini de resurse financiare și cu timp liber la discreție. Provocarea e să creezi timpul și condițiile de care ai nevoie schimbând mindset-ul și identificând soluții temporare pentru a rămâne pe cale. Nu trebuie să fie perfect, important e să nu renunți și să progresezi câte puțin în fiecare zi.

3. A treia regulă, dar nu una mai puțin importantă este cea a auto-disciplinei creatoare și minimaliste. Nu e nevoie să institui reguli draconice de armată, prin care să te obligi să faci ceva. În primul rând dorește-ți să lucrezi, devino conștient că te dedici unei pasiuni pe care ai ales-o cu mintea și inima ta, nu te obligă nimeni să faci ceva. Apoi propune-ți o rutină minimalistă în care stabilești un minim de efort pe care să-l faci zilnic sau aproape zilnic, prin care să poți progresa în proiectele tale. Investește timp și energie constant depunând un minim de efort, decât să investești timp și energie din când în când dorind să faci prea mult și să ajungi să faci prea puțin.

Frumusețea acestei tehnologii minimaliste de productivitate constă în faptul că atunci când îți propui puțin, nu simți presiune și ajungi să livrezi uneori mai mult decât ți-ai stabilit inițial. Se întâmplă asta pentru că nu te simți obligat, iar omul devine investit și creativ în ceea ce face, atunci când se simte liber. Sacrificăm intensitatea pentru posibilitatea de a avea continuitate, investim deci o cantitate efort minim dar constant, pe care avem libertatea de a o crește dacă dorim. Cantitate de efort minim cu o calitate maximă a actului experienței. Mai bine citești două pagini sau scrii una, într-un ritm calm și fără presiune, decât să îți propui un volum prea mare și să te simți copleșit și de sentimentul unei datorii de a face.

Nu în ultimul rând, mentalitatea de care ai nevoie ca să creezi o afacere sau pur și simplu ca să devii competent într-o activitate de care ești pasionat este aceea de a te vedea pe tine asemeni unui creator. Un creator nu trăiește furat de distrageri și nu se lasă suprastimulat de tot felul de oferte de a pierde timpul. Omul care vrea să cultive o pasiune, un skill sau să întemeieze o afacere e conștient de valoarea timpului și a atenției sale. Un creator știe că misiunea sa nu este aceea de a consuma și de a se lăsa consumat de variabilele mediului extern, lumea capătă realitate doar în funcție de interpretările și prioritățile sale.

Creatorul nu este o victimă a contextului său de viață, acesta știe că nimic nu poate avea putere asupra sa decât atunci când el consimte. Creatorul nu se mulțumește să trăiască în calitate de spectator la viețile și reușitele altor persoane. Miza sa este aceea de a maximiza resursele sale creatoare în spirit de responsabilitate și prezență. Un creator e conștient de posibilitatea de a alege între a face ceea ce îi vine în mod familiar și confortabil și a face ceea ce hotărăște în mod asumat. Înainte de culcare poți să te pui în pat și să scrolezi pe telefon, să te uiți la un serial facil, sau poți să citești 2 pagini de carte ori să meditezi 10 minute. Același lucru e valabil și pentru pauzele de lucru, poți să pierzi vremea consumând social-media sau poți să renunți puțin la ecrane și să te plimbi prin natură. Creatorul știe că succesul este dat de acumularea unor obiceiuri bune, care ajung în timp să îi devină o doua natură. Ceea ce faci ajunge să te facă, pe scurt anumite acțiuni repetate ajung să creeze anumite obiceiuri de comportament și simțire, care în timp ajung să construiască o mentalitate, un nou mod de a gândi.