Perioada vacanțelor și a concediilor s-a terminat, iar fiecare dintre noi revine la activitățile sale de zi cu zi. Gata cu artificiile estivale și cu drumețiile, toamna ne invită la rutina noastră cea de toate zilele. Omul e chemat să se întâlnească din nou cu obiceiurile sale de viață, iar bucuria devine mai mult o responsabilitate decât o întâmplare. Nu mai avem condiția concediilor pline de festivaluri și călătorii prin care să ne lăsăm distrați.

Probabil că una dintre cele mai mari erori pe care noi oamenii le facem când vine vorba de bucurie, e aceea că noi așteptăm ca un eveniment sau o persoană să ne cauzeze efectul unei experiențe memorabile. Mizăm adesea inconștient pe credința că bucuria este ceva ce ni se întâmplă și care presupune un set de condiții exterioare bine alese. Având în vedere că standardele noastre de bună-stare existențială presupun din ce în ce mai multe ingrediente, adesea uităm că bucuria este ceea ce noi putem face să se întâmple. Nu avem nevoie de mai multe locații de vizitat, festivaluri la care să participăm sau oameni noi pe care să-i întâlnim ca să ne simțim bucuroși și plini de vitalitate.

La urma urmei tot ceea ce depinde de condițiile imperfecte și instabile ale exteriorului nu ne poate oferi stabilitatea lăuntrică a bucuriei. Singura bucurie reală și fortificatoare este accea care este cauzată, intenționată și exersată de noi în prezentul vieții. La limită nu există decât evidența faptului de a fi în aici și acum, precum și posibilitatea de a alege cum trăim acest aici și acum. Omul are mai degrabă nevoie de un exercițiu al bucuriei care să-i ofere un echilibru interior și nu doar de sporadice artificii de senzațional, prin care să se distreze sub presiunea de a nu pierde o ocazie de noutate. Însă bucuria revendicată din sediul prezenței și în prezent este singura capabilă să umple nevoia omului de sens în lume. Noi nu avem nevoie de rapturi de plăcere și senzațional care să ne facă să uităm de nefericirea noastră, ci mai cu seamă avem nevoie de exercițiul prezenței, prin care putem să identificăm și să mulțumim ofertelor de bucurie pe care viața ni le dăruiește, dacă devenim conștienți.

Acestea fiind spuse cum putem să devenim mai conștienți de darurile bucuriei care sunt prezente în rutina noastră cea de toate zilele?

Primul lucru pe care îl putem face este acela de a nu mai gândi în alb și negru.

  • Pentru a accesa nuanțele de culoare ale vieții e nevoie să nu mai limităm experiența lui ACUM la condițiile de mediu. În loc să-ți setezi creierul să creadă că muncești și să te lași absorbit de compulsia de a termina sarcinile, observă-ți postura periodic, devino prezent la câmpul de senzații din corp, oferă ochilor și trupului pauze scurte și dese.
  • Chiar dacă muncești nu înseamnă că în acest timp viața nu se întâmplă, poți să-ți clătești privirea cu un tablou, cu priveliștea de pe fereastră. Poți să îți examinezi gradul de prezență din când în când, ești mai mult în exteriorul target-urilor și a task-urilor de rezolvat, sau încă mai ești în tine? Tot jocul bucuriei pleacă și se întoarce la exercițiul atenției. Să nu trăiești ca un automat programat să muncească pentru că nu ești un robot executant, ci ești o ființă umană capabilă de gândire și sensibilitate și care are posibilitatea de a-și alege un ritm în care ceea ce face să nu fie auto-distructiv.
  • Observă periodic când ai corpul prea încordat și oferă-ți un spațiu de relaxare, revino în tine și adu la conștiința faptul respirației. Toate aceste mici exerciții de prezență ne pot oferi perspectivă. Exercițiile frecvente de recalibrare interioară de tip mindfulness ne pot ajuta enorm pentru a nu ne epuiza în timp ce muncim. Exercițiile de prezență ne ajută să trăim performant, dar în același timp într-un spirit de echilibru corp-minte-spirit.

Al doilea lucru pe care îl putem face este să acceptăm oferta plictiselii atunci când luăm o pauză.

  • Pur și simplu să nu apelăm în mod automat la smartphone și să delegăm responsabilitatea bucuriei pe un clip amuzant sau mai știu eu ce serial interesant. Suprastimularea prin informație și divertisment nu oferă minții și trupului un spațiu real de detensionare.
  • În lumea noastră abundentă de oferte de entertainment oamenii ajung să se odihnească obosindu-se mai tare, urmărind conținuturi care le oferă un surplus de recompense imediate și un influx prea mare de dopamnină obținută prea repede. Creierul nostru nu este configurat să resimtă satisfacții multe și ușoare la distanță de un scroll. Procedând în acest fel ajungem să fim dependenți de stimuli digitali pentru a ne regla stările și nu mai invățăm să găsim resurse în lăuntrul nostru.
  • De asemena reglarea stărilor noastre interioare prin intermediul supra-stimulării de clipuri și imagini conduce la o desensibilizare. Devenim astfel niște automate dornice de mai mult și care nu pot fi satsifăcute decât de promisiunea unui stimul și mai puternic din viitor. Practicând rătăcirea și supra-stimularea digitală ne învățăm mintea să investească cu sens și realitate lumea digitală mai mult decât cea a naturii. Ne creștem astfel șansele de a ne însingura și de a nu mai putea recunoaște vibrația vie a naturii sau relațiilor inter-personale.
  • Plictiseala în doze mici este recomandată pentru a oferi minții un spațiu de reflecție precum și pentru a prilejui creativitatea. Plictiseala ne convoacă sufletul la o serie de întrebări inconfortabile, dar care ne pot îmbunătăți viața dacă sunt acceptate. Atunci când ne plictisim dăm de cele mai multe ori de o nemulțumire existențială de unde realizăm că poate am irosit clipe prețioase din timpul nostru și de acum încolo nu mai vream să facem asta. Dacă onorăm plictiseala în viața noastră și nu ne retragem repede în lumea divertismentului pe social media, ne dăm șansa să devenim mai conștienți de cine suntem și de lucrurile care contează cu adevărat în viețile noastre.

Al treilea lucru, dar poate că primul în economia importanței este acela de a ne obișnui să mulțumim.

  • Chiar dacă lucrurile nu stau exact așa cum ne dorim, viața ne oferă pe măsura a cine suntem, iar cine suntem este mereu un prilej de mulțumire. Ceea ce ne dorim se va înfăptui pe măsura devenirii noastre, e nevoie să devenim la înălțimea lucrurilor pe care le dorim, să întrupăm anumite valori și o anumită mentalitate. Însă chiar dacă viața nu e perfectă, ea este mereu destul încât noi să fim recunoscători. Mereu există ceva pentru care să exprimi recunoștință. Poate că nu ai încă afacerea pe care ți-o dorești, dar ești sănătos și dispui de resursele de cunoaștere, sprijin și voință pentru a reuși.
  • Poate că ai eșuat într-un proiect sau nu ai avut o zi așa cum te așteptai, totuși ai învățat ceva azi și ai șansa să trăiești rodul lecției de azi poate și mâine. Uităm să mulțumim pentru ceea ce este la îndemână, pentru ceea ce e de la sine înțeles. Unele persoane de pe această lume nu au acces la apă potabilă, unii oameni nu dispun de condiții de pace pe teritoriul lor, în timp ce există persoane care mânâncă odată la două sau trei zile în unele țări defavorizate.
  • Trecem prea ușor cu vederea posibilitățile pe care le avem în fața noastră și luăm ca și cum ni s-ar cuveni sănătatea, apa potabilă, igiena, mâncarea și pacea. Să nu mai vorbim de natură și de prilejul de a iubi și a fi iubiți de cei dragi nouă, motive esențiale ale unei vieți cu adevărat împlinite. Uităm să fim recunoscători chiar pentru faptul de a avea posibilitatea de a dărui și de a face parte din țesătura de oameni și lucruri care ne compun lumea în care trăim. În loc să vedem ceea ce ne dorim și nu avem încă, să bine-cuvântăm cu gândul și energia noastră acest moment. Să mulțumim deci pentru faptul că suntem, căci nu e decât o probabilitate că vom fi și mâine. Astfel că în loc să trăim o viață alergând după ceea ce ne dorim și nu avem să ne educăm să fim recunoscători și să ne dorim ceea ce suntem și avem deja.