Filosofii antici vorbeau de patru virtuți cardinale Înțelepciunea, Dreptatea, Curajul și Moderația sau Auto-disciplina. Noi putem să rezumăm discuția la două moduri radicale de a fi în ceea ce privește alegerea de sine. Există posibilitatea de a deveni creator sau stăpân, ori la celălalt pol există posibilitatea de a consimți la invitația de a deveni consumator sau victimă. Cu toții avem această răscruce de trecut în viață, unde suntem invitați să alegem ce fel de oameni vrem să fim. Pentru că fiecare dintre noi are în el dispoziția de a fi și una și alta. Omul devine consumator sau victimă atunci când trăiește lipsit de discernământ și se lasă în voia sorții. Vorbim aici nu doar de practica de a ceda tentației de a exagera cu shopping-ul, ci de atitudinea pasivă prin care trăiești pe pilot automat viața. În modul de consumator omul reacționează la mediu și devine dependent de stimuli, plăceri, recompense venite din exterior. Consumatorul se lasă consumat de viață devenind o victimă a exteriorității. Depinde de divertisment, de bani, de ceea ce poate avea sau de imaginea pe care o poate arăta în fața lumii. Consumatorul se mulțumește să supraviețuiască și are grijă de el și cel mult de perimetrul familiei sale. Lumea este pentru el un loc periculos cu care trebuie să găsească o formă de contract prin care să-și asigure confortul supraviețuirii. Pentru consumator esențiale sunt securitatea și confortul, existența sa fiind una motivată de asigurarea zilei de mâine și de posibilitatea de a trăi un spectacol. Omul care consumă deleagă responsabilitatea fericirii sale pe seriale, haine sau tot soiul de stimuli distractivi. El vrea mereu să fie distrat, relaxat pentru a uita suficient de întrebările dureroase având astfel șansa unei noi zile de muncă. Consumatorul muncește și are dorința aprigă de a-și răscumpăra timpul cheltuit prin recompense facile, fie ele în formă reală sau digitală. Pe scurt consumator ești atunci când preferi să trăiești spectacular, stai undeva departe de risc, de căzături , de lovituri și trăiești de la distanță experiența curajului sau a credinței prin performanțele altor oameni. Altfel, de ce credeți că se înghesuie oamenii la competițiile sportive sau la cinematograf? Simplu, aceștia vor să trăiască cumva ceea ce nu au curaj pe propria piele, prin intermediul unor actori sau sportivi. Consumatorul se mulțumește deci să trăiască prin alții ceea ce de multe ori ar vrea, dar îi este frică să facă pe cont propriu. E mai simplu să trăiești frica în fața unui serial horror decât să te duci în beciul cu șobolani al sufletului și să stai față în față cu nesiguranțele tale. E mai ușor să te uiți la alții cum aleargă și să îi încurajezi decât să alergi tu și să îți cunoști slăbiciunea sau puterea de care mintea și trupul tău sunt în stare.

De asemenea, consumatorul nu este niciodată mulțumit, pentru că el încearcă, uneori conștient, alteori conștient pe jumătate, să umple cu o cantitate de distrageri plăcute o nevoie de sens și profunzime în viața sa. Dar calitatea conștientizării de sine, a iubirii de sine și a cunoașterii implicite a luminii și întunericului interior nu pot fi înlocuite cu nimic din ceea ce poate fi consumat. Sufletul omului tinde mereu spre devenire, spre ceea ce este profund și care nu se lasă consumat de timp și materie. Astfel că e imposibil să satisfaci o nevoie de eternitate, de prezență printr-o fugă constantă după plăceri care își arată nimicul atunci când sunt atinse. Consumatorul sau omul care de cele mai multe ori preferă să nu își asume posibilitatea unei alegeri, se mulțumește să cosmetizeze supraviețuirea într-o experiență călduță. Cel care nu vrea să vadă că are de ales, preferă să se bucure de instantanee de viață, trăind viața în fragmente disociate de confort, siguranță și riscuri cu jumătate de inimă. Consumatorul este o victimă a fricii sale de a-și cunoaște potențialul, preferă să nu dea ochii cu darurile sale pentru a se ține la adăpost de sentimentul ratării. Mai bine să te crezi că poți fi orice dacă vrei și să nu îți asumi riscul de a afla pe viu ce poți cu adevărat, decât să afli imediat că ceea ce crezi că poți e una și ceea ce poți în fapt e cu totul altceva. Consumatorul consumă pentru a nu se afla pe sine și pentru a evita responsabilitatea de a transforma suferința, slăbiciunea și mediocritatea într-un drum al excelenței interioare. Consumatorul este întâi de toate motivat de frica de a se vedea pe sine, care apoi se transformă în nevoie de a depinde de ceea ce se întâmplă în afara sa. Dacă ar fi să ne luăm după filosoful Schopenhauer, care spune că “e greu să găsești fericirea în interiorul tău, dar cu siguranță e imposibil să o găsești în altă parte”, e posibil ca modul de a fi consumator să reprezinte o fugă după fantome, sau o viață trăită în iluzie. Totuși să lăsăm cititorului libertatea să decidă pentru sine care este destinul unui consumator.

Cel mai probabil marea majoritate dintre noi sunt programați de familie, societate sau relații timpurii să trăiască viața pe modul de consumator. Doar că nu suntem și condamnați să ne consumăm și alegerile de care suntem capabili repetând întocmai rețeta de viață primită din exterior. Chiar dacă suferim de o infuzie constantă de credințe, idei și valori limitative asta nu înseamnă că suntem absolviți de responsabilitatea alegerii. Dacă te numești om ai șansa de a afla măcar că ai de ales, restul nu mai contează, atâta vreme cât ți-ai asumat statutul conștient de ființă alegătoare.

Tiparul creatorului nu e un mod de a trăi cu care ne naștem, ci pe care îl descoperim pe parcursul vieții. Dacă avem curajul de a ne alege și a ne conștientiza posibilitatea de a ne alege, atunci devenim creatori. Creator devii atunci când faci un salt cuantic din obiceiurile și credințele pe baza cărora ți-ai trăit viața până la un moment dat. Te oprești din ceea ce-ți este familiar și confortabil și devii nemulțumit de calitatea vieții tale. Ai curajul și accepți să simți că nu știi, preferi să fii pentru un timp dezorientat decât să mergi pe un drum care nu e al tău. Oamenii care creează sunt cei care preferă să eșueze pe mâna lor, decât să reușească urmând rețeta altcuiva. Pentru creator contează înainte de toate curajul de a fi autentic. Creatorul alege să își pună întreaga existență sub semnul întrebării, poate că tot ce a trăit o fi vreo înșelătorie a unui demon, cum se întreba de altfel și Descartes. Poate că toate fericirile de moment pe care le experimentează prin simțuri nu sunt decât niște iluzii pe care le-a luat drept realitate. Poate că experiențele iubirii, cunoașterii și a adevărurilor sale nu sunt decât niște palide reflecții ale unor umbre pe retina sa? Creatorul are curajul să pornească din peștera lui Platon și să se dezlege de legăturile toxice ale credințelor sale. Nu ești creator dacă nu începi cu întunericul din tine, pentru că doar de aici te poți răsuci și reorienta în viață. Ca să creezi și să devii liber e nevoie mai întâi să cunoști slăbiciunea și mentalitatea de victimă cu care ai trăit de-o viață. Nu e ușor, dar e simplu, nu e vorba de a picta tablouri ca Van Gogh sau de a scrie versuri ca Eminescu. Aici nu ne referim la aspecte ale creativității sau la anumite tipuri de expresie artistică, ci la atitudinea în fața vieții. Un creator are curajul să cunoască că este un sclav al întâmplării și preferă să sufere travaliul unei a doua nașteri, decât să rămână acolo unde este. Acesta înțelege că liber ești doar atunci când ești bolnav să mai fii bolnav, cum ar spune o zicală. E nevoie să te înfurii dumnezeiește și să vrei să fii liber, chiar dacă nu știi cum sau ce exact înseamnă asta. Un creator are curaj să meargă până în fundul peșterii sufletului său și să se ia în primire. E mare lucru să vrei să vezi cine ai fost și să înțelegi în ființa ta măcar ceea ce nu mai vrei să fii.

Primul pas spre libertate e să decizi că nu mai dorești să repeți ceea ce ai aflat că nu duce nicăieri. Deci creatorul e un călător al libertății care are curajul să-și cunoască adevărurile dureroase și care alege să se înnoiască lăuntric. Un creator nu se mulțumește să supraviețuiască în trupul fizic, dar să fie nemulțumit în inimă. Viața nu are sens decât atunci când aleg să mă aleg pe mine în maximul excelenței de care sufletul meu este capabil. Creatorul alege să vindece sinele său de lanțurile dependenței și își asumă responsabilitatea drumului său. Nimic din ceea ce nu este ales de el în credință și conștiință nu are putere asupra vieții sale. Plăcerile și bucuriile sale nu se mai află în jurisdicția altor oameni, iar fericirea sa nu mai este responsabilitatea lumii din afară. El descoperă din sine însuși cele două legi fundamentale ale vieții, cea a schimbării și a imperfecțiunii. Astfel că nu-și mai pune așteptările ca ceva din afara sa să dureze pentru totdeauna, fie relații, experiențe, posesiuni. De asemenea nu mai trăiește iluzia că o altă ființă la fel de imperfectă ca și el îl poate iubi precum o mamă sau un Dumnezeu, când abia dacă știe cum să se iubească pe sine. Creatorul a părăsit matrixul unor credințe primite de-a gata de la familie, școală sau societate. Acum el devine conștient de puterea de a discerne cu propria minte sensul unor întâmplări.